O urmaresc din cand in cand pe Esther Perel, terapeuta de cuplu din New York si autoare a unor carti, si de fiecare data ma simt stimulata de ceea ce gandeste si spune, pentru ca recunosc anumite teorii studiate spuse in mod accesibil dar si sintetic. De accea m-am gandit sa scriu un articol, la randul meu, pentru a duce mai departe mesajele ei, pentru cei care nu o cunosc.
Astazi am dat peste o prezentare de-a ei la faimosul TED, in care vorbeste despre cum se mentine dorinta sexuala in cuplurile de lunga durata, argument de care s-a interesat pentru mult timp si in diverse contexte culturale.
O prima distinctie care o face intre atractie si iubire. Cu totii stim din experienta sau din ceea ce am vazut la alte cupluri cum dupa un timp, chiar daca relatia intre parteneri se imbunatateste si sentimentul iubirii creste, atractia decreste: “o/il vad ca pe o sora/frate”. Majoritatea personaelor accepta situatia ca si cand ar fi natural asa, alegand ori sa renunte la atractie, ori sa si-o satisfaca prin tradare cu altcineva, ori sa renunte la iubire pentru dorinta. Sfida care si-o propune Esther este: cum sa impaci celle doua in acceasi relatie?
Raspunsul vine de la a intelege in primul rand ca iubirea raspunde unei nevoi fundamentale ale noastre: nevoia de siguranta, predictibilitate, protectie, incredere, stabilitate, intr-un cuvant APROPIERE sau conexiune. Atractia in schimb raspunde la nevoia de aventura, noutate, mister, pericol, risc si surpriza, intr-un cuvant DISTANTA sau separare. Amandoua aceste nevoi, de conexiune si separare, sunt innascute si legitime, apoi depinde cum sunt cultivate in timp prin experientele relationale pe care le avem chiar de mici: am gustat din conexiune cu parintii sau cu partenerii, dar si de separare de ei, atunci cand am inceput sa exploram lumea (inceputul dorintei)? Am avut permisiunea de a pleca in imaginatie, in joaca, in afara relatie, cu siguranta ca exista cineva atunci cand ne intoarcem? In acest caz simtim atat conexiunea cat si separarea in acelasi timp. Sau, de exemplu, am renuntat la a explora din frica de a nu pierde relatia sau pentru ca ni s-a spus ca acolo, in lume, nu e nimic interesat sau chiar este ceva periculos? In felul acesta invatam ca a fi in relatie inseamna a renunta la dorintele proprii, ceea ce duce la insatisfactii, la credinta ca a cultiva placerea duce la ceva rau.
Esther a facut un sondaj si pare ca partenerii se simt atrasi fata de celalalt in diverse cazuri (este vorba atat de barbati cat si de femei):
- cand partenerul este plecat si se intra in contact cu abilitatea de a-l imagina sau a-ti fi dor de el; este vorba despre o ditanta confortabila, nici de prea lunga durata si nici prea indepartata, ci atat cat sa dea posibilitatea si spatiul de a vedea din nou ceea ce parea deja cunoscut si familiar ca ceva nou si misterios
- cand partenerul este in elementul lui, face ceva cu pasiune, ceva ce ii place, este autonom si radiaza.
- cand nu exista nici o obligatie ci libertate, fara a avea nevoie unul de celalalt – grija unuia fata de celalalt are de-a face cu iubirea si mai putin cu atractia
- cand apare ceva nou, referitor nu la noi pozitii sau noi tehnici, ci la a vedea parti noi de a fi scoase la suprafata
Denominatorul comun in toate aceste situatii este imaginatia, capacitatea de a-si imagina ceva nou pentru tine si capacittea partenerului de a vedea ceva nou in tine.
Ceea ce a vazut ca au inteles cuplurile erotice:
- intimitate sexuala: exista un spatiu erotic al fiecaruia
- preludiul nu inseamna a dezmierda pe calalalt
- responsabilitatea si dorinta se bat cap in cap
- pasiunea vine si pleaca dar stiu sa o aduca inapoi, pentru ca au inteles ca nu trebuie sa fie ceva numaidecat spontan ca sa aiba valoare (credinta comuna care impiedica cresterea).
Atasez link-ul la conferinta TED daca vreti sa o auziti direct pe Esther :-).
Iar daca vrei sa o citesti, va recomand 2 dintre cartile ei:
Alina Dohotaru Psiholog Roma 