Atractie si iubire – Esther Perel


O urmaresc din cand in cand pe Esther Perel, terapeuta de cuplu din New York si autoare a unor carti, si de fiecare data ma simt stimulata de ceea ce gandeste si spune, pentru ca recunosc anumite teorii studiate spuse in mod accesibil dar si sintetic. De accea m-am gandit sa scriu un articol, la randul meu, pentru a duce mai departe mesajele ei, pentru cei care nu o cunosc.

Astazi am dat peste o prezentare de-a ei la faimosul TED, in care vorbeste despre cum se mentine dorinta sexuala in cuplurile de lunga durata, argument de care s-a interesat pentru mult timp si in diverse contexte culturale.

O prima distinctie care o face intre atractie si iubire. Cu totii stim din experienta sau din ceea ce am vazut la alte cupluri cum dupa un timp, chiar daca relatia intre parteneri se imbunatateste si sentimentul iubirii creste, atractia decreste: “o/il vad ca pe o sora/frate”. Majoritatea  personaelor accepta situatia ca si cand ar fi natural asa, alegand ori sa renunte la atractie, ori sa si-o satisfaca prin tradare cu altcineva, ori sa renunte la iubire pentru dorinta. Sfida care si-o propune Esther este: cum sa impaci celle doua in acceasi relatie?

Raspunsul vine de la a intelege in primul rand ca iubirea raspunde unei nevoi fundamentale ale noastre: nevoia de siguranta, predictibilitate, protectie, incredere, stabilitate, intr-un cuvant APROPIERE sau conexiune. Atractia in schimb raspunde la nevoia de aventura, noutate, mister, pericol, risc si surpriza, intr-un cuvant DISTANTA sau separare. Amandoua aceste nevoi, de conexiune si separare, sunt innascute si legitime, apoi depinde cum sunt cultivate in timp prin experientele relationale pe care le avem chiar de mici: am gustat din conexiune cu parintii sau cu partenerii, dar si de separare de ei, atunci cand am inceput sa exploram lumea (inceputul dorintei)? Am avut permisiunea de a pleca in imaginatie, in joaca, in afara relatie, cu siguranta ca exista cineva atunci cand ne intoarcem? In acest caz simtim atat conexiunea cat si separarea in acelasi timp. Sau, de exemplu, am renuntat la a explora din frica de a nu pierde relatia sau pentru ca ni s-a spus ca acolo, in lume, nu e nimic interesat sau chiar este ceva periculos? In felul acesta invatam ca a fi in relatie inseamna a renunta la dorintele proprii, ceea ce duce la insatisfactii, la credinta ca a cultiva placerea duce la ceva rau.

Esther a facut un sondaj si pare ca partenerii se simt atrasi fata de celalalt in diverse cazuri (este vorba atat de barbati cat si de femei):

  • cand  partenerul este plecat si se intra in contact cu abilitatea de a-l imagina sau a-ti fi dor de el; este vorba despre o ditanta confortabila, nici de prea lunga durata si nici prea indepartata, ci atat cat sa dea posibilitatea si spatiul de a vedea din nou ceea ce parea deja cunoscut si familiar ca ceva nou si misterios
  • cand partenerul este in elementul lui, face ceva cu pasiune, ceva ce ii place, este autonom si radiaza.
  • cand nu exista nici o obligatie ci libertate, fara a avea nevoie unul de celalalt – grija unuia fata de celalalt are de-a face cu iubirea si mai putin cu atractia
  • cand apare ceva nou, referitor nu la noi pozitii sau noi tehnici, ci la a vedea parti noi de a fi scoase la suprafata

Denominatorul comun in toate aceste situatii este imaginatia, capacitatea de a-si imagina ceva nou pentru tine si capacittea partenerului de a vedea ceva nou in tine.

Ceea ce a vazut ca au inteles cuplurile erotice:

  • intimitate sexuala: exista un spatiu erotic al fiecaruia
  • preludiul nu inseamna a dezmierda pe calalalt
  • responsabilitatea si dorinta se bat cap in cap
  • pasiunea vine si pleaca dar stiu sa o aduca inapoi, pentru ca au inteles ca nu trebuie sa fie ceva numaidecat spontan ca sa aiba valoare (credinta comuna care impiedica cresterea).

 

Atasez link-ul la conferinta TED daca vreti sa o auziti direct pe Esther :-).

Iar daca vrei sa o citesti, va recomand 2 dintre cartile ei:

Reclame

De ce ne simtim blocati?


Cateodata, desi suntem constienti de anumite probleme sau comportamente care nu functioneaza asa cum am dori, pare ca nu reusim sa actionam in asa fel incastopt sa schimbam ceva. In analiza tranzactionala, teoria pe care ma bazez in practica clinica, unul dintre modalitatile prin care se explica asta este notionea de devalorizare. Este vorba despre un proces intern prin care ne indepartam intr-un fel de ceea ce simtim, gandim, percepem sau facem, crezand ca anumite aspecte ale noastre, ale altora sau ale situatiei ar fi mai putin importante decat sunt de fapt.
Continuă lectura

Despre iubire si relatii


Dragostea exista si ramane dincolo de prezenta fizică a persoanei iubite si dincolo de a fi sau nu impartasita sau reciproca, fiind o traire personala puternica pe care nu o putem uita sau ignora, cel mult o putem transforma sau metaboliza, ca o hrana emotiva. Relatia cu persoana iubita, mentinerea ei sau sfarsitul acesteia, in schimb, e conditionata de mai multi factori concreti (compatibilitatea in viata de zi cu zi, impartirea rolurilor, modul de comunicare, etc) si bineinteles de cealalta persoana din relatie.superthumb In cazul unei despartiri, tendinta majora este sa dorim sa uitam acea persoana, dar asta este imposibil, pentru ca oricum acea relatie face parte din viata noastra si ar insemna sa renegam o parte din noi. Dar daca facem distinctia dintre iubire si relatie, putem sa rezolvam ecuatia in alt fel: am iubit si poate inca iubesc acea persoana, dar nu a fost posibil sa avem o relatie care sa ne implineasca pe amandoi. Continuă lectura

Schemele si ministerul economiei psihice


Sistemul nostru psihic, în mod analog cu o societate, are și un minister al economiei, care, printre altele, încearcă sa obțină rezultate satisfăcătoare prin minim efort. Una dintre metodele cu care care se ajută în asta este acela de a memoriza anumite secvențe de percepții – gânduri – emoții si comportamente (scheme) care se dovedesc „câștigătoare” pentru a le aplica automat în situații similare, fără a mai „cheltui” din nou energie și timp pentru noi evaluări. Acesta este modul prin care se formează schemele, atat de utile in viața de zi cu zi: ne ajută de exemplu să conducem un automobil fără să ne gândim de fiecare dată la orice mișcare. 


Schemele în sine sunt așadar utile, dar devin limitate atunci când sunt rigide, când nu sunt flexibile, când le aplicăm in mod nediferențiat in situații care însă au nevoie de noi evaluări. In aceste cazuri nu mai răspund la bilanțul general al echilibrului energetic, si creează anumite crize economice, chiar dacă o mică parte dintre probleme își găsesc rezolvarea: e ca și în societățile în care sunt foarte putini bogați, dar țara nu merge bine.

În plus, aceste scheme filtrează și ceea ce percepem din realitatea care ne incinjoară: e, din nou, un mod de a simplifica complexitatea a ceea ce se întâmplă și, din nou, de a economisi energie. De exemplu, dacă am deja schema prin care în fața unei probleme am vazut ca ceea ce funcționează este să evit persoanele de sex opus pentru că în experiența mea în familie  (tatăl sau fratele) erau agresive și de neîncredere, atenția mea se va îndrepta spre acele detalii ale comportamentului celorlalți care să îmi confirme schema (că persoana de sex opus este agresiva sau de neîncredere), situație pe care eu știu cum să o înfrunt (evitând). De fiecare dată când aplic schema și am un rezultat așteptat, voi confirma acea schema, și prin asta voi avea încredere și mai mare în ea. Făcând asta, în exemplul dat, las deoparte alte aspecte probabil pozitive ale persoanelor de sex opus și e foarte probabil să rămân singur. 

In acest caz îmi pot da seama că acea schema, deși mi-a fost de folos în un anumit moment al vieții (în exemplul dat a fost o strategie de a sta departe de persoanele potențial agresive), nu e general valabilă și pot acum, ca adult, să nu mai evit toate persoanele de sex opus, dar să aleg, în urma unei evaluări adulte, acele persoane cu care pot să intru în relație. Asta ar însemna că sunt liberă de trecut, neaplicând o schemă care în prezent nu mai e de folos. 

Atât doar că, în anumite cazuri, nu prea suntem conștienți de aceste scheme: le-am utilizat atât de mult încât nu mai facem caz, ca și arunci când apăsam ambreaj la mașina pentru a schimba viteza: e automat. Ne dăm seama doar că ceva nu e in regula, eventual că nu reușim să facem anumite lucruri pe care le dorim sau că întâmpinăm mai mereu aceleași probleme. În funcție de cât de puțin flexibile, adaptive, coerente (cu realitatea) sunt schemele, vom avea diverse grade de dificultăți și, în unele cazuri, de patologii.

Întrebarea acum vine spontan: cum  sa descopăr schemele neadaptive si sa lucrez cu ele? 

1. Încearcă sa vezi ce anume se repeta in viața ta cu rezultat nu tocmai pozitiv. Poate fi:

  •  un comportament (beau fără măsura, fumez, mănânc impulsiv, mă izolez, nu vorbesc, plâng, imi fac rău fizic, etc);
  •  un gând sau mai multe (nimeni nu mă vrea, toată lumea mă abandonează, nu sunt important, e ceva în neregulă cu mine, ceilalți îmi sunt superiori);
  •  o emoție (tristete, mânie, frică);
  •  tipuri de relații (de exemplu relații în care punctual se repetă același problemă);
  •  tipuri de situații.

După ce ai individuat ceea ce se repetă încearca să vezi cum ai ajuns acolo și eventual de la cine ai învățat, de obicei în familie, acel lucru. 

Ce poți să faci azi divers, în loc de a aplica aceeași schemă, apelând la resursele pe care cu siguranță le-ai dobândit in timp, și in funcție de realitatea actuală. Sau ce capacități poți să dezvolți azi.

2. Nu e mereu simplu sa ieși din propriul cerc vicios, dar să ceri ajutorul cuiva e fără doar și poate o strategie. Pot fi prieteni sau persoane apropiate. De multe ori doar vorbind în fața cuiva care ascultă cu adevărat ni se clarifică anumite aspecte. Alteori e nevoie de o persoana neutră, care are și alte instrumente în plus de ajutor: psihologul. E ca si cum, rămânând în metafora inițială, ai angaja un colaborator la ministerul interior al economiei care să te ajute să implementezi anumite reforme.

Privitul în ochi timp de 10 minute poate duce la stări alterate de conștiință


Este descoperirea unei cercetări psihologice interesante realizate de psihologul Giovanni Caputo de la Universitatea din Urbino – Italia, obținută în absența oricărui fel de drog, ci pur și simplu cerînd participanților să se uite drept în ochii unei alte persoane timp de 10 minute. În 2010 el a făcut un experiment asemănător, în care oamenii se uitau în proprii ochi reflectați în oglindă. Continuă lectura

Dificultatea de a face lucrurile bine pentru toata lumea


Poveștile au capacitatea de a ne lărgi conștiința de sine prin prisma identificării cu anumite aspecte prezente, de obicei comune unei anumite culturi și de a oferi soluții pentru probleme des întâlnite. Vă invit să găsiți propria interpretare la povestea de mai jos. Continuă lectura