Munca are diverse functii psihologice. Iata unele dintre ele:
Voi ce beneficii aveti sau credeti ca ati avea muncind?
Multe ori ma chinui cu mintea sa descos și sa dau ac cu ața la cine nici nu se gândește măcar ca ar putea fi reparat ceva din hainele astea pe care avem pe dinăuntru. Unii vin pentru ca le e frig cu hainele de vara, alții pentru ca ele cald cu hainele de iarna, și atunci vedem împreuna de ce și cum de nu se pot despărți de aceste haine, vedem cum e timpul afara și cum sa ne îmbrăcăm sa ne fie bine. Unii au nevoie de haine noi, altii de ceva accesorii, gen un fular sau sau o brățara. Dar cei mai mulți au nevoie sa modifice straiele pe care le au, care au devenit prea strâmte sau prea largi. Și fac așa un soi de ucenicie in care nici eu nici ei nu știm la ce haina vor ajunge, dar cât de cât avem un desen de cum ar vrea sa fie și urmărim acea direcție. Mintea ne ajuta sa ne descurcam in toate operațiile astea, cu ea ne ajutam reciproc sa ne înțelegem in ceea ce spunem și facem, sa creăm și sa ținem in minte acea schița finala, sa ne putem concentra asupra a ceea ce se întâmpla, sa înțelegem unde și de ce s- a destrămat o bluza și care e procedura de a o coase, dacă așa cum e nu ni se mai pare frumoasa. In acele momente țin sa nu pierd ocazia de a reaminti ca aia e haina și noi suntem noi, și suntem acolo tocmai pentru a învăța cum se destramă și se se coase ceva pe măsura. Moment in care văd sclipiri in ochi și nou avânt și încredere in a avea puterea de a fi meșter croitor intr-o buna zi, nu de haine in serie dar de bucăți unice, cum se aude pe la marii stiliști.
Și așa, zi cu zi, la mine in atelier se perinda cine vrea sa învețe cum nu face haina pe om, ci omul pe haina. Sunt zile anevoioase, când apar tăieturi mai vechi sau câpiri cum fiecare a știut mai bine sa facă. Când, la primele tentative, pare ca haina se strica mai mult, sau când “hăinarul” se înțeapă cu acul, dar asta ține de tentative. Unii chiar renunța când văd ca nu exista o bagheta magica care sa transforme instantaneu ceea ce era in ceea ce va fi. Plus ca mult timp e plin de ațe și ace și zdrențe. Dar facem mereu curat, încetul cu încetul, de punem toate la locul lor.
Cel mai frumos e când, alături de minte, dam de suflet și ne uitam împreuna cu minune la cât de frumos e, chiar și fără haine. Din acel moment rămânem legați și recunoscători pentru a putea fi impartasit aceasta experiența, și a vedea sufletul rămâne amintirea dar și dorința cea mai importantă. Hainele cad in planul doi, pentru ca a vedea cine esti e deasupra de ceea ce faci sau de ceea ce știi
Dragi romani din strainatate,
sunt psiholog psihoterapeut Alina Dohotaru si profesez la Roma. Acest proiect isi doreste sa identifice problemele psihologice cu care se confrunta romanii din strainatate, cat si sondarea comportamentelor cu care infrunta aceste probleme, pentru a putea veni succesiv in ajutor, ca psiholog, cu instrumente si proiecte cat mai potrivite. Este vorba despre un sondaj anonim si dureaza circa 5 minute.
Pentru ca datele sa fie cat mai reprezentative, este nevoie ca acest chestionar sa fie completat de cat mai multe persoane, drept care va rog sa-l impartasiti cat mai mult posibil.
Multumesc!
Puteti completa chestionarul la link-ul de mai jos:
https://forms.gle/HzyKS6r1zJot2Fm1A
Zilele acestea am redeschis niste vise în sertar sau, dacă preferați, sertarele viselor. După ce le-am sters de praf, am ales unul care se numește „Publică o carte” și, vazand ca deja scrisesem această carte, m-am gândit bine să iau măsuri. Astfel s-a născut, cu naștere naturală și mari emoții, micuta carte „La psicologia della creatività”. Ca orice „mamă”, aș dori să arăt pruncul și să vorbesc despre el la toata lumea, în speranța că va voi putea invita într-o zi la „botez” :-).
Așa cum spune și titlul, cartea vorbește despre creativitate din punct de vedere al psihologiei, în general, cu aprofundarea insa a unei teorii (vă las să aflați singuri despre care este vorba:-), apoi oferă idei educaționale care să stimuleze creativitatea, utile pentru oricine este interesat de autoeducare, precum și de cei care se ocupa de educație dintr-un anumit rol, cum ar fi profesorii, psihologii, dar și părinții.
Cartea este disponibila deocamdata in limba italiana, la acest link: https://amzn.to/2TK90w3
Astept cu nerabdare parerile voastre!
Am hotărât sa împărtășesc din când in când notițe și citate din cărțile pe care le citesc. Astăzi este despre etape de evoluție spirituală, din cartea ” Cele 40 de legi ale iubirii”, de Elif Shafak, o carte pe care încerc sa o gust încetul cu încetul pentru ca este nespus de delicioasa :-):
„Dinaintea noastră se întindeau cele şapte trepte de pe Calea Adevărului şapte maqamat ( stadii de evoluție ) prin care trebuie să treacă fiecare eu ca să atingă Unitatea. Continuă lectura
A fi parinte e meseria cea mai frumoasa din lume dar si cea mai grea. Si totusi, nu exista o scoala anume pentru a invata cum se face, decat eventual sfatul bunicilor si experienta. Multe dintre dificultatile care apar in educatia copiilor povin de la putina cunoastere pe care o au parintii a propriilor nevoi si a celor ale copiilor, nevoi specifice etapelor evolutive. Nu exista “retete” despre cum se creste un copil, fiecare persoana fiind unica si relatia dintre persoane de asemenea, dar conoasterea unor informatii in plus poate da instrumente de mare ajutor in acest “dans” intre parinti si copii, in care parintii trebuie sa fie flexibili in a modela pasul in diferitele situatii dificile care se pot ivi, plecand de la o situatia de “a avea grija” la copiii mici la aceea de a promova autonomia in adolescenta. Continuă lectura
Imagineaza-ti ca, pe varful unei coline, un copil face un bulgare mare de zapada. Se uita in jos, se asigura ca nu are nici un obstacol in fata, o piatra sau un copac, apoi ii da drumul a vale. Colina este destul de inalta. Nesigur si ezitant la inceput, bulgarele se mareste incetul cu incetul, prinzand viteza. La juamataea drumului, se transforma intr-un bulgare gigant, cu neputiinta de oprit. Cand ajunge la poala dealului, rostogolindu-se vertiginos spre albia paraului, este deja o avalansa inspaimantatoare, aducand moartea. Ciclul dependentei este aidoma bulgarelui urias de zapada.
daca vreți sa aflați mai multe despre dependentă va recomand cartea din bibliografie.
O urmaresc din cand in cand pe Esther Perel, terapeuta de cuplu din New York si autoare a unor carti, si de fiecare data ma simt stimulata de ceea ce gandeste si spune, pentru ca recunosc anumite teorii studiate spuse in mod accesibil dar si sintetic. De accea m-am gandit sa scriu un articol, la randul meu, pentru a duce mai departe mesajele ei, pentru cei care nu o cunosc.
Astazi am dat peste o prezentare de-a ei la faimosul TED, in care vorbeste despre cum se mentine dorinta sexuala in cuplurile de lunga durata, argument de care s-a interesat pentru mult timp si in diverse contexte culturale.
O prima distinctie care o face intre atractie si iubire. Cu totii stim din experienta sau din ceea ce am vazut la alte cupluri cum dupa un timp, chiar daca relatia intre parteneri se imbunatateste si sentimentul iubirii creste, atractia decreste: “o/il vad ca pe o sora/frate”. Majoritatea personaelor accepta situatia ca si cand ar fi natural asa, alegand ori sa renunte la atractie, ori sa si-o satisfaca prin tradare cu altcineva, ori sa renunte la iubire pentru dorinta. Sfida care si-o propune Esther este: cum sa impaci celle doua in acceasi relatie?
Raspunsul vine de la a intelege in primul rand ca iubirea raspunde unei nevoi fundamentale ale noastre: nevoia de siguranta, predictibilitate, protectie, incredere, stabilitate, intr-un cuvant APROPIERE sau conexiune. Atractia in schimb raspunde la nevoia de aventura, noutate, mister, pericol, risc si surpriza, intr-un cuvant DISTANTA sau separare. Amandoua aceste nevoi, de conexiune si separare, sunt innascute si legitime, apoi depinde cum sunt cultivate in timp prin experientele relationale pe care le avem chiar de mici: am gustat din conexiune cu parintii sau cu partenerii, dar si de separare de ei, atunci cand am inceput sa exploram lumea (inceputul dorintei)? Am avut permisiunea de a pleca in imaginatie, in joaca, in afara relatie, cu siguranta ca exista cineva atunci cand ne intoarcem? In acest caz simtim atat conexiunea cat si separarea in acelasi timp. Sau, de exemplu, am renuntat la a explora din frica de a nu pierde relatia sau pentru ca ni s-a spus ca acolo, in lume, nu e nimic interesat sau chiar este ceva periculos? In felul acesta invatam ca a fi in relatie inseamna a renunta la dorintele proprii, ceea ce duce la insatisfactii, la credinta ca a cultiva placerea duce la ceva rau.
Esther a facut un sondaj si pare ca partenerii se simt atrasi fata de celalalt in diverse cazuri (este vorba atat de barbati cat si de femei):
Denominatorul comun in toate aceste situatii este imaginatia, capacitatea de a-si imagina ceva nou pentru tine si capacittea partenerului de a vedea ceva nou in tine.
Ceea ce a vazut ca au inteles cuplurile erotice:
Atasez link-ul la conferinta TED daca vreti sa o auziti direct pe Esther :-).
Iar daca vrei sa o citesti, va recomand 2 dintre cartile ei:
Cateodata, desi suntem constienti de anumite probleme sau comportamente care nu functioneaza asa cum am dori, pare ca nu reusim sa actionam in asa fel inca
t sa schimbam ceva. In analiza tranzactionala, teoria pe care ma bazez in practica clinica, unul dintre modalitatile prin care se explica asta este notionea de devalorizare. Este vorba despre un proces intern prin care ne indepartam intr-un fel de ceea ce simtim, gandim, percepem sau facem, crezand ca anumite aspecte ale noastre, ale altora sau ale situatiei ar fi mai putin importante decat sunt de fapt.
Continuă lectura
Dragostea exista si ramane dincolo de prezenta fizică a persoanei iubite si dincolo de a fi sau nu impartasita sau reciproca, fiind o traire personala puternica pe care nu o putem uita sau ignora, cel mult o putem transforma sau metaboliza, ca o hrana emotiva. Relatia cu persoana iubita, mentinerea ei sau sfarsitul acesteia, in schimb, e conditionata de mai multi factori concreti (compatibilitatea in viata de zi cu zi, impartirea rolurilor, modul de comunicare, etc) si bineinteles de cealalta persoana din relatie.
In cazul unei despartiri, tendinta majora este sa dorim sa uitam acea persoana, dar asta este imposibil, pentru ca oricum acea relatie face parte din viata noastra si ar insemna sa renegam o parte din noi. Dar daca facem distinctia dintre iubire si relatie, putem sa rezolvam ecuatia in alt fel: am iubit si poate inca iubesc acea persoana, dar nu a fost posibil sa avem o relatie care sa ne implineasca pe amandoi. Continuă lectura
Alina Dohotaru Psiholog Roma 