De ce ne intoarcem la trecut?


Auzim des in jurul nostru sfaturi de genul „nu te mai gandi la trecut”, „ce a fost a fost”, „traieste prezentul”. De multe ori nici nu ne dam seama ca traim prin prisma unor experiente care nu mai au de-a face cu situatia actuala, si totusi o facem. Experientele din trecut care ne-au marcat, prin intensitate emotiva sau pentru ca le-am trait timp indelungat, s-au stabilit in mintea noastra sub forma de scheme – ca si scheletul unei constructii – pe care tot am construit, evident in mod coerent cu schema. Continuă lectura

Reclame

Cele 5 limbaje ale iubirii


Multe casnicii se destrama si multe relatii ajung la neintelegeri in momentul in care partenerii realizeaza ca “celalalt” nu il intelege, nu il recunoaste si nu raspunde la asteptarile sale. De multe ori este vorba de lipsa intelegerii limbii in care ne vorbeste partenerul, in acele cazuri in care sentimentele exista dar nu sunt exprimate pe intelesul celuilalt. Suntem atat de diferiti, si descoperirea diversitatii noastre, etapa tipica intr-o relatie sentimentala, este o proba importanta pentru supravietuirea cuplului.

Fiecare dintre noi am invatat inca din copilarie, din familie sau alte modele, cum se demontraza iubirea: de exemplu, daca o iubesti trebuie sa faci ceva pentru ea. In cazul altcuiva, poate fi demonstratie de iubire doar exprimarea in cuvinte a emotiilor. Ceea ce este iubire pentru unul nu corespunde la conceptia iubirii pentru celalalt. De aceea este atat de important sa cunoastem limbajul nostru si cel al partenerului, in asa fel incat sa putem primi sau da iubire intr-o limba comprensibila.

In cartea sa, Cele 5 limbaje ale iubirii, Gary Chapman gaseste 5 limbaje principale ale iubirii, care au, ca orice limba, dialectele lor: Continuă lectura

In ce etapa a schimbarii esti?


James O. Prochaska si Carlo C. DiClemente au construit un model care se poate aplicaimg_8804 oricarei teorii psihologice, chiar daca, in crearea acestuia, s-au inspirat de la tratamentele cu persoanele dependente de tigari (nicotina). Parcurgand etapele, incearca sa vezi in ce stadiu te gasesti, daca cumva ai in minte vreo schimbare de facut sau daca ai inceput deja sa faci ceva in privinta unei probleme. Continuă lectura

Psiholog, psihoterapeut, psihiatru, neurolog


Exista multa confuzie intre psiholog, psihiatru, psihoterapeut si  neurolog. Si pe buna dreptate: nu exista o informare adecvata, de exemplu deja din scoala. Imi aduc aminte ca si eu, ca majoritatea colegilor din primul an de facultate la psihologie, nu stiam clar diferenta.

Doar atunci cand cineva are vreo problema psihologica si vrea sa ceara ajutor, nu stie incotro: lipsa de informetie si prejudecata creeaza cateodata piedici: „nu merg la psiholog din cauza ca vreau sa evit sa iau medicamente”. Persoana, in asa fel, renunta sau amana o posibilitate de a fi sprijinita, din cauza ca nu stie, de exemplu, ca psihologul nu poate prescrie medicamente.

Asadar, incerc sa creionez o descriere ale acestor specializari, pentru a clarifica unele dubii si pentru ca fiecare sa poate alege constient. Aceste informatii sunt valabile in Italia, fiecare stat avand norme diverse. Continuă lectura

Atractie si iubire – Esther Perel


O urmaresc din cand in cand pe Esther Perel, terapeuta de cuplu din New York si autoare a unor carti, si de fiecare data ma simt stimulata de ceea ce gandeste si spune, pentru ca recunosc anumite teorii studiate spuse in mod accesibil dar si sintetic. De accea m-am gandit sa scriu un articol, la randul meu, pentru a duce mai departe mesajele ei, pentru cei care nu o cunosc.

Astazi am dat peste o prezentare de-a ei la faimosul TED, in care vorbeste despre cum se mentine dorinta sexuala in cuplurile de lunga durata, argument de care s-a interesat pentru mult timp si in diverse contexte culturale.

O prima distinctie care o face intre atractie si iubire. Cu totii stim din experienta sau din ceea ce am vazut la alte cupluri cum dupa un timp, chiar daca relatia intre parteneri se imbunatateste si sentimentul iubirii creste, atractia decreste: “o/il vad ca pe o sora/frate”. Majoritatea  personaelor accepta situatia ca si cand ar fi natural asa, alegand ori sa renunte la atractie, ori sa si-o satisfaca prin tradare cu altcineva, ori sa renunte la iubire pentru dorinta. Sfida care si-o propune Esther este: cum sa impaci celle doua in acceasi relatie?

Raspunsul vine de la a intelege in primul rand ca iubirea raspunde unei nevoi fundamentale ale noastre: nevoia de siguranta, predictibilitate, protectie, incredere, stabilitate, intr-un cuvant APROPIERE sau conexiune. Atractia in schimb raspunde la nevoia de aventura, noutate, mister, pericol, risc si surpriza, intr-un cuvant DISTANTA sau separare. Amandoua aceste nevoi, de conexiune si separare, sunt innascute si legitime, apoi depinde cum sunt cultivate in timp prin experientele relationale pe care le avem chiar de mici: am gustat din conexiune cu parintii sau cu partenerii, dar si de separare de ei, atunci cand am inceput sa exploram lumea (inceputul dorintei)? Am avut permisiunea de a pleca in imaginatie, in joaca, in afara relatie, cu siguranta ca exista cineva atunci cand ne intoarcem? In acest caz simtim atat conexiunea cat si separarea in acelasi timp. Sau, de exemplu, am renuntat la a explora din frica de a nu pierde relatia sau pentru ca ni s-a spus ca acolo, in lume, nu e nimic interesat sau chiar este ceva periculos? In felul acesta invatam ca a fi in relatie inseamna a renunta la dorintele proprii, ceea ce duce la insatisfactii, la credinta ca a cultiva placerea duce la ceva rau.

Esther a facut un sondaj si pare ca partenerii se simt atrasi fata de celalalt in diverse cazuri (este vorba atat de barbati cat si de femei):

  • cand  partenerul este plecat si se intra in contact cu abilitatea de a-l imagina sau a-ti fi dor de el; este vorba despre o ditanta confortabila, nici de prea lunga durata si nici prea indepartata, ci atat cat sa dea posibilitatea si spatiul de a vedea din nou ceea ce parea deja cunoscut si familiar ca ceva nou si misterios
  • cand partenerul este in elementul lui, face ceva cu pasiune, ceva ce ii place, este autonom si radiaza.
  • cand nu exista nici o obligatie ci libertate, fara a avea nevoie unul de celalalt – grija unuia fata de celalalt are de-a face cu iubirea si mai putin cu atractia
  • cand apare ceva nou, referitor nu la noi pozitii sau noi tehnici, ci la a vedea parti noi de a fi scoase la suprafata

Denominatorul comun in toate aceste situatii este imaginatia, capacitatea de a-si imagina ceva nou pentru tine si capacittea partenerului de a vedea ceva nou in tine.

Ceea ce a vazut ca au inteles cuplurile erotice:

  • intimitate sexuala: exista un spatiu erotic al fiecaruia
  • preludiul nu inseamna a dezmierda pe calalalt
  • responsabilitatea si dorinta se bat cap in cap
  • pasiunea vine si pleaca dar stiu sa o aduca inapoi, pentru ca au inteles ca nu trebuie sa fie ceva numaidecat spontan ca sa aiba valoare (credinta comuna care impiedica cresterea).

 

Atasez link-ul la conferinta TED daca vreti sa o auziti direct pe Esther :-).

Iar daca vrei sa o citesti, va recomand 2 dintre cartile ei:

De ce ne simtim blocati?


Cateodata, desi suntem constienti de anumite probleme sau comportamente care nu functioneaza asa cum am dori, pare ca nu reusim sa actionam in asa fel incastopt sa schimbam ceva. In analiza tranzactionala, teoria pe care ma bazez in practica clinica, unul dintre modalitatile prin care se explica asta este notionea de devalorizare. Este vorba despre un proces intern prin care ne indepartam intr-un fel de ceea ce simtim, gandim, percepem sau facem, crezand ca anumite aspecte ale noastre, ale altora sau ale situatiei ar fi mai putin importante decat sunt de fapt.
Continuă lectura

Copilul trebuie lasat sa planga sau nu?


 

E o intrebare pe care si-o pune fiecare mama la nasterea propriului copil si de multe ori, cu toata bunavointa de a se informa in privinta asta, parerile specialistilor sunt contradictorii.

  • Unii pediatri sau psihologi spun de exemplu, ca e bine sa lasam copii sa planga, pentru ca altfel ii rasfatam.
  • Altii spun ca e mai bine sa nu ii lasam sa planga.

imagesAceste raspunsuri sunt influientate si de teoriile la care fac referinta specialistii. Primii se bazeaza pe teoria comportamentista, si anume pe faptul ca un comportaement, cum ar fi plansul, daca nu este premiat, va inceta. Si intr-adevar plansul poate inceta, dar in afara de rezultatul in sine de a avea un copil care nu plange, trebuie sa tinem cont si de repercursiunile pe care le poate avea acest mod de a trata copilul, la nivel psihologic, consecinte care pot influienta multe aspecte in personalitatea copilului. Continuă lectura

Despre iubire si relatii


Dragostea exista si ramane dincolo de prezenta fizică a persoanei iubite si dincolo de a fi sau nu impartasita sau reciproca, fiind o traire personala puternica pe care nu o putem uita sau ignora, cel mult o putem transforma sau metaboliza, ca o hrana emotiva. Relatia cu persoana iubita, mentinerea ei sau sfarsitul acesteia, in schimb, e conditionata de mai multi factori concreti (compatibilitatea in viata de zi cu zi, impartirea rolurilor, modul de comunicare, etc) si bineinteles de cealalta persoana din relatie.superthumb In cazul unei despartiri, tendinta majora este sa dorim sa uitam acea persoana, dar asta este imposibil, pentru ca oricum acea relatie face parte din viata noastra si ar insemna sa renegam o parte din noi. Dar daca facem distinctia dintre iubire si relatie, putem sa rezolvam ecuatia in alt fel: am iubit si poate inca iubesc acea persoana, dar nu a fost posibil sa avem o relatie care sa ne implineasca pe amandoi. Continuă lectura

Schemele si ministerul economiei psihice


Sistemul nostru psihic, în mod analog cu o societate, are și un minister al economiei, care, printre altele, încearcă sa obțină rezultate satisfăcătoare prin minim efort. Una dintre metodele cu care care se ajută în asta este acela de a memoriza anumite secvențe de percepții – gânduri – emoții si comportamente (scheme) care se dovedesc „câștigătoare” pentru a le aplica automat în situații similare, fără a mai „cheltui” din nou energie și timp pentru noi evaluări. Acesta este modul prin care se formează schemele, atat de utile in viața de zi cu zi: ne ajută de exemplu să conducem un automobil fără să ne gândim de fiecare dată la orice mișcare. 


Schemele în sine sunt așadar utile, dar devin limitate atunci când sunt rigide, când nu sunt flexibile, când le aplicăm in mod nediferențiat in situații care însă au nevoie de noi evaluări. In aceste cazuri nu mai răspund la bilanțul general al echilibrului energetic, si creează anumite crize economice, chiar dacă o mică parte dintre probleme își găsesc rezolvarea: e ca și în societățile în care sunt foarte putini bogați, dar țara nu merge bine.

În plus, aceste scheme filtrează și ceea ce percepem din realitatea care ne incinjoară: e, din nou, un mod de a simplifica complexitatea a ceea ce se întâmplă și, din nou, de a economisi energie. De exemplu, dacă am deja schema prin care în fața unei probleme am vazut ca ceea ce funcționează este să evit persoanele de sex opus pentru că în experiența mea în familie  (tatăl sau fratele) erau agresive și de neîncredere, atenția mea se va îndrepta spre acele detalii ale comportamentului celorlalți care să îmi confirme schema (că persoana de sex opus este agresiva sau de neîncredere), situație pe care eu știu cum să o înfrunt (evitând). De fiecare dată când aplic schema și am un rezultat așteptat, voi confirma acea schema, și prin asta voi avea încredere și mai mare în ea. Făcând asta, în exemplul dat, las deoparte alte aspecte probabil pozitive ale persoanelor de sex opus și e foarte probabil să rămân singur. 

In acest caz îmi pot da seama că acea schema, deși mi-a fost de folos în un anumit moment al vieții (în exemplul dat a fost o strategie de a sta departe de persoanele potențial agresive), nu e general valabilă și pot acum, ca adult, să nu mai evit toate persoanele de sex opus, dar să aleg, în urma unei evaluări adulte, acele persoane cu care pot să intru în relație. Asta ar însemna că sunt liberă de trecut, neaplicând o schemă care în prezent nu mai e de folos. 

Atât doar că, în anumite cazuri, nu prea suntem conștienți de aceste scheme: le-am utilizat atât de mult încât nu mai facem caz, ca și arunci când apăsam ambreaj la mașina pentru a schimba viteza: e automat. Ne dăm seama doar că ceva nu e in regula, eventual că nu reușim să facem anumite lucruri pe care le dorim sau că întâmpinăm mai mereu aceleași probleme. În funcție de cât de puțin flexibile, adaptive, coerente (cu realitatea) sunt schemele, vom avea diverse grade de dificultăți și, în unele cazuri, de patologii.

Întrebarea acum vine spontan: cum  sa descopăr schemele neadaptive si sa lucrez cu ele? 

1. Încearcă sa vezi ce anume se repeta in viața ta cu rezultat nu tocmai pozitiv. Poate fi:

  •  un comportament (beau fără măsura, fumez, mănânc impulsiv, mă izolez, nu vorbesc, plâng, imi fac rău fizic, etc);
  •  un gând sau mai multe (nimeni nu mă vrea, toată lumea mă abandonează, nu sunt important, e ceva în neregulă cu mine, ceilalți îmi sunt superiori);
  •  o emoție (tristete, mânie, frică);
  •  tipuri de relații (de exemplu relații în care punctual se repetă același problemă);
  •  tipuri de situații.

După ce ai individuat ceea ce se repetă încearca să vezi cum ai ajuns acolo și eventual de la cine ai învățat, de obicei în familie, acel lucru. 

Ce poți să faci azi divers, în loc de a aplica aceeași schemă, apelând la resursele pe care cu siguranță le-ai dobândit in timp, și in funcție de realitatea actuală. Sau ce capacități poți să dezvolți azi.

2. Nu e mereu simplu sa ieși din propriul cerc vicios, dar să ceri ajutorul cuiva e fără doar și poate o strategie. Pot fi prieteni sau persoane apropiate. De multe ori doar vorbind în fața cuiva care ascultă cu adevărat ni se clarifică anumite aspecte. Alteori e nevoie de o persoana neutră, care are și alte instrumente în plus de ajutor: psihologul. E ca si cum, rămânând în metafora inițială, ai angaja un colaborator la ministerul interior al economiei care să te ajute să implementezi anumite reforme.

Cum ne găsim menirea?


Care este scopul nostru in viața? Care ne e menirea? Deseori suntem in confuzie în privința asta, și nu pentru că suntem greșiți, ci pentru simplul fapt ca nimeni nu ne-a învățat cum se face. Mulți dintre noi mergem înainte din inerție, intrăm în cercul vicios al rutinei și, alergând mult timp in cerc, până la urmă ne amețim prezentul și ne amăgim pe noi și pe cei din jur. Apare nemulțumirea și plictiseala, pâna chiar la lipsa de sens și la depresie. Simțim că ceva nu este în regulă dar încercăm să ne agățăm de acele “certitudini” pe care le avem la îndemână: fac și eu ceea ce se așteaptă ceilalți de la mine, poate în acest fel va fi ok. Sau fac ceva doar ca să demostrez că pot, chiar dacă nu îmi place și in final chiar nici nu mă interesează. Sau apelez în mod pasiv la valorile societății, familiei sau a persoanelor care ma înconjoară în acel moment al vieții. Acestea sunt în aparența străzile cele mai ușoare, mai ales pentru că sunt oarecum la îndemână și, lucru nu de puțin, ne garantează intr-un oarecare fel integrarea sau recunoașterea din partea celorlalți. Spun în aparență mai ușoare, pentru că, pe termen lung, devin costisitoare.  Continuă lectura