Psihologie

Atelier de suflete


Multe ori ma chinui cu mintea sa descos și sa dau ac cu ața la cine nici nu se gândește măcar ca ar putea fi reparat ceva din hainele astea pe care avem pe dinăuntru. Unii vin pentru ca le e frig cu hainele de vara, alții pentru ca ele cald cu hainele de iarna, și atunci vedem împreuna de ce și cum de nu se pot despărți de aceste haine, vedem cum e timpul afara și cum sa ne îmbrăcăm sa ne fie bine. Unii au nevoie de haine noi, altii de ceva accesorii, gen un fular sau sau o brățara. Dar cei mai mulți au nevoie sa modifice straiele pe care le au, care au devenit prea strâmte sau prea largi. Și fac așa un soi de ucenicie in care nici eu nici ei nu știm la ce haina vor ajunge, dar cât de cât avem un desen de cum ar vrea sa fie și urmărim acea direcție. Mintea ne ajuta sa ne descurcam in toate operațiile astea, cu ea ne ajutam reciproc sa ne înțelegem in ceea ce spunem și facem, sa creăm și sa ținem in minte acea schița finala, sa ne putem concentra asupra a ceea ce se întâmpla, sa înțelegem unde și de ce s- a destrămat o bluza și care e procedura de a o coase, dacă așa cum e nu ni se mai pare frumoasa. In acele momente țin sa nu pierd ocazia de a reaminti ca aia e haina și noi suntem noi, și suntem acolo tocmai pentru a învăța cum se destramă și se se coase ceva pe măsura. Moment in care văd sclipiri in ochi și nou avânt și încredere in a avea puterea de a fi meșter croitor intr-o buna zi, nu de haine in serie dar de bucăți unice, cum se aude pe la marii stiliști.

Și așa, zi cu zi, la mine in atelier se perinda cine vrea sa învețe cum nu face haina pe om, ci omul pe haina. Sunt zile anevoioase, când apar tăieturi mai vechi sau câpiri cum fiecare a știut mai bine sa facă. Când, la primele tentative, pare ca haina se strica mai mult, sau când “hăinarul” se înțeapă cu acul, dar asta ține de tentative. Unii chiar renunța când văd ca nu exista o bagheta magica care sa transforme instantaneu ceea ce era in ceea ce va fi. Plus ca mult timp e plin de ațe și ace și zdrențe. Dar facem mereu curat, încetul cu încetul, de punem toate la locul lor.

Cel mai frumos e când, alături de minte, dam de suflet și ne uitam împreuna cu minune la cât de frumos e, chiar și fără haine. Din acel moment rămânem legați și recunoscători pentru a putea fi impartasit aceasta experiența, și a vedea sufletul rămâne amintirea dar și dorința cea mai importantă. Hainele cad in planul doi, pentru ca a vedea cine esti e deasupra de ceea ce faci sau de ceea ce știi

Niciun comentariuScrie un comentariu

Va prezint noua mea carte


Zilele acestea am redeschis niste vise în sertar sau, dacă preferați, sertarele viselor. După ce le-am sters de praf, am ales unul care se numește „Publică o carte” și, vazand ca deja scrisesem această carte, m-am gândit bine să iau măsuri. Astfel s-a născut, cu naștere naturală și mari emoții, micuta carte „La psicologia della creatività”. Ca orice „mamă”, aș dori să arăt  pruncul și să vorbesc despre el la toata lumea, în speranța că va voi putea invita într-o zi la „botez” :-).

il mio libro

Așa cum spune și titlul, cartea vorbește despre creativitate din punct de vedere al psihologiei, în general, cu aprofundarea insa a unei teorii (vă las să aflați singuri despre care este vorba:-), apoi oferă idei educaționale care să stimuleze creativitatea, utile pentru oricine este interesat de autoeducare, precum și de cei care se ocupa de educație dintr-un anumit rol, cum ar fi profesorii, psihologii, dar și părinții.

Cartea este disponibila deocamdata in limba italiana, la acest link: https://amzn.to/2TK90w3

Astept cu nerabdare parerile voastre!

https://amzn.to/2TK90w3

Niciun comentariuScrie un comentariu

De ce ne intoarcem la trecut?


Auzim des in jurul nostru sfaturi de genul „nu te mai gandi la trecut”, „ce a fost a fost”, „traieste prezentul”. De multe ori nici nu ne dam seama ca traim prin prisma unor experiente care nu mai au de-a face cu situatia actuala, si totusi o facem. Experientele din trecut care ne-au marcat, prin intensitate emotiva sau pentru ca le-am trait timp indelungat, s-au stabilit in mintea noastra sub forma de scheme – ca si scheletul unei constructii – pe care tot am construit, evident in mod coerent cu schema. Continuă lectura →

2 comentariiScrie un comentariu

Psiholog, psihoterapeut, psihiatru, neurolog


Exista multa confuzie intre psiholog, psihiatru, psihoterapeut si  neurolog. Si pe buna dreptate: nu exista o informare adecvata, de exemplu deja din scoala. Imi aduc aminte ca si eu, ca majoritatea colegilor din primul an de facultate la psihologie, nu stiam clar diferenta.

Doar atunci cand cineva are vreo problema psihologica si vrea sa ceara ajutor, nu stie incotro: lipsa de informetie si prejudecata creeaza cateodata piedici: „nu merg la psiholog din cauza ca vreau sa evit sa iau medicamente”. Persoana, in asa fel, renunta sau amana o posibilitate de a fi sprijinita, din cauza ca nu stie, de exemplu, ca psihologul nu poate prescrie medicamente.

Asadar, incerc sa creionez o descriere ale acestor specializari, pentru a clarifica unele dubii si pentru ca fiecare sa poate alege constient. Aceste informatii sunt valabile in Italia, fiecare stat avand norme diverse. Continuă lectura →

Niciun comentariuScrie un comentariu

Atractie si iubire – Esther Perel


O urmaresc din cand in cand pe Esther Perel, terapeuta de cuplu din New York si autoare a unor carti, si de fiecare data ma simt stimulata de ceea ce gandeste si spune, pentru ca recunosc anumite teorii studiate spuse in mod accesibil dar si sintetic. De accea m-am gandit sa scriu un articol, la randul meu, pentru a duce mai departe mesajele ei, pentru cei care nu o cunosc.

Astazi am dat peste o prezentare de-a ei la faimosul TED, in care vorbeste despre cum se mentine dorinta sexuala in cuplurile de lunga durata, argument de care s-a interesat pentru mult timp si in diverse contexte culturale.

O prima distinctie care o face intre atractie si iubire. Cu totii stim din experienta sau din ceea ce am vazut la alte cupluri cum dupa un timp, chiar daca relatia intre parteneri se imbunatateste si sentimentul iubirii creste, atractia decreste: “o/il vad ca pe o sora/frate”. Majoritatea  personaelor accepta situatia ca si cand ar fi natural asa, alegand ori sa renunte la atractie, ori sa si-o satisfaca prin tradare cu altcineva, ori sa renunte la iubire pentru dorinta. Sfida care si-o propune Esther este: cum sa impaci celle doua in acceasi relatie?

Raspunsul vine de la a intelege in primul rand ca iubirea raspunde unei nevoi fundamentale ale noastre: nevoia de siguranta, predictibilitate, protectie, incredere, stabilitate, intr-un cuvant APROPIERE sau conexiune. Atractia in schimb raspunde la nevoia de aventura, noutate, mister, pericol, risc si surpriza, intr-un cuvant DISTANTA sau separare. Amandoua aceste nevoi, de conexiune si separare, sunt innascute si legitime, apoi depinde cum sunt cultivate in timp prin experientele relationale pe care le avem chiar de mici: am gustat din conexiune cu parintii sau cu partenerii, dar si de separare de ei, atunci cand am inceput sa exploram lumea (inceputul dorintei)? Am avut permisiunea de a pleca in imaginatie, in joaca, in afara relatie, cu siguranta ca exista cineva atunci cand ne intoarcem? In acest caz simtim atat conexiunea cat si separarea in acelasi timp. Sau, de exemplu, am renuntat la a explora din frica de a nu pierde relatia sau pentru ca ni s-a spus ca acolo, in lume, nu e nimic interesat sau chiar este ceva periculos? In felul acesta invatam ca a fi in relatie inseamna a renunta la dorintele proprii, ceea ce duce la insatisfactii, la credinta ca a cultiva placerea duce la ceva rau.

Esther a facut un sondaj si pare ca partenerii se simt atrasi fata de celalalt in diverse cazuri (este vorba atat de barbati cat si de femei):

  • cand  partenerul este plecat si se intra in contact cu abilitatea de a-l imagina sau a-ti fi dor de el; este vorba despre o ditanta confortabila, nici de prea lunga durata si nici prea indepartata, ci atat cat sa dea posibilitatea si spatiul de a vedea din nou ceea ce parea deja cunoscut si familiar ca ceva nou si misterios
  • cand partenerul este in elementul lui, face ceva cu pasiune, ceva ce ii place, este autonom si radiaza.
  • cand nu exista nici o obligatie ci libertate, fara a avea nevoie unul de celalalt – grija unuia fata de celalalt are de-a face cu iubirea si mai putin cu atractia
  • cand apare ceva nou, referitor nu la noi pozitii sau noi tehnici, ci la a vedea parti noi de a fi scoase la suprafata

Denominatorul comun in toate aceste situatii este imaginatia, capacitatea de a-si imagina ceva nou pentru tine si capacittea partenerului de a vedea ceva nou in tine.

Ceea ce a vazut ca au inteles cuplurile erotice:

  • intimitate sexuala: exista un spatiu erotic al fiecaruia
  • preludiul nu inseamna a dezmierda pe calalalt
  • responsabilitatea si dorinta se bat cap in cap
  • pasiunea vine si pleaca dar stiu sa o aduca inapoi, pentru ca au inteles ca nu trebuie sa fie ceva numaidecat spontan ca sa aiba valoare (credinta comuna care impiedica cresterea).

 

Atasez link-ul la conferinta TED daca vreti sa o auziti direct pe Esther :-).

Iar daca vrei sa o citesti, va recomand 2 dintre cartile ei:

Un comentariuScrie un comentariu

De ce ne simtim blocati?


Cateodata, desi suntem constienti de anumite probleme sau comportamente care nu functioneaza asa cum am dori, pare ca nu reusim sa actionam in asa fel incastopt sa schimbam ceva. In analiza tranzactionala, teoria pe care ma bazez in practica clinica, unul dintre modalitatile prin care se explica asta este notionea de devalorizare. Este vorba despre un proces intern prin care ne indepartam intr-un fel de ceea ce simtim, gandim, percepem sau facem, crezand ca anumite aspecte ale noastre, ale altora sau ale situatiei ar fi mai putin importante decat sunt de fapt.
Continuă lectura →

Niciun comentariuScrie un comentariu

Copilul trebuie lasat sa planga sau nu?


 

E o intrebare pe care si-o pune fiecare mama la nasterea propriului copil si de multe ori, cu toata bunavointa de a se informa in privinta asta, parerile specialistilor sunt contradictorii.

  • Unii pediatri sau psihologi spun de exemplu, ca e bine sa lasam copii sa planga, pentru ca altfel ii rasfatam.
  • Altii spun ca e mai bine sa nu ii lasam sa planga.

imagesAceste raspunsuri sunt influientate si de teoriile la care fac referinta specialistii. Primii se bazeaza pe teoria comportamentista, si anume pe faptul ca un comportaement, cum ar fi plansul, daca nu este premiat, va inceta. Si intr-adevar plansul poate inceta, dar in afara de rezultatul in sine de a avea un copil care nu plange, trebuie sa tinem cont si de repercursiunile pe care le poate avea acest mod de a trata copilul, la nivel psihologic, consecinte care pot influienta multe aspecte in personalitatea copilului. Continuă lectura →

Niciun comentariuScrie un comentariu

Schemele si ministerul economiei psihice


Sistemul nostru psihic, în mod analog cu o societate, are și un minister al economiei, care, printre altele, încearcă sa obțină rezultate satisfăcătoare prin minim efort. Una dintre metodele cu care care se ajută în asta este acela de a memoriza anumite secvențe de percepții – gânduri – emoții si comportamente (scheme) care se dovedesc „câștigătoare” pentru a le aplica automat în situații similare, fără a mai „cheltui” din nou energie și timp pentru noi evaluări. Acesta este modul prin care se formează schemele, atat de utile in viața de zi cu zi: ne ajută de exemplu să conducem un automobil fără să ne gândim de fiecare dată la orice mișcare. 


Schemele în sine sunt așadar utile, dar devin limitate atunci când sunt rigide, când nu sunt flexibile, când le aplicăm in mod nediferențiat in situații care însă au nevoie de noi evaluări. In aceste cazuri nu mai răspund la bilanțul general al echilibrului energetic, si creează anumite crize economice, chiar dacă o mică parte dintre probleme își găsesc rezolvarea: e ca și în societățile în care sunt foarte putini bogați, dar țara nu merge bine.

În plus, aceste scheme filtrează și ceea ce percepem din realitatea care ne incinjoară: e, din nou, un mod de a simplifica complexitatea a ceea ce se întâmplă și, din nou, de a economisi energie. De exemplu, dacă am deja schema prin care în fața unei probleme am vazut ca ceea ce funcționează este să evit persoanele de sex opus pentru că în experiența mea în familie  (tatăl sau fratele) erau agresive și de neîncredere, atenția mea se va îndrepta spre acele detalii ale comportamentului celorlalți care să îmi confirme schema (că persoana de sex opus este agresiva sau de neîncredere), situație pe care eu știu cum să o înfrunt (evitând). De fiecare dată când aplic schema și am un rezultat așteptat, voi confirma acea schema, și prin asta voi avea încredere și mai mare în ea. Făcând asta, în exemplul dat, las deoparte alte aspecte probabil pozitive ale persoanelor de sex opus și e foarte probabil să rămân singur. 

In acest caz îmi pot da seama că acea schema, deși mi-a fost de folos în un anumit moment al vieții (în exemplul dat a fost o strategie de a sta departe de persoanele potențial agresive), nu e general valabilă și pot acum, ca adult, să nu mai evit toate persoanele de sex opus, dar să aleg, în urma unei evaluări adulte, acele persoane cu care pot să intru în relație. Asta ar însemna că sunt liberă de trecut, neaplicând o schemă care în prezent nu mai e de folos. 

Atât doar că, în anumite cazuri, nu prea suntem conștienți de aceste scheme: le-am utilizat atât de mult încât nu mai facem caz, ca și arunci când apăsam ambreaj la mașina pentru a schimba viteza: e automat. Ne dăm seama doar că ceva nu e in regula, eventual că nu reușim să facem anumite lucruri pe care le dorim sau că întâmpinăm mai mereu aceleași probleme. În funcție de cât de puțin flexibile, adaptive, coerente (cu realitatea) sunt schemele, vom avea diverse grade de dificultăți și, în unele cazuri, de patologii.

Întrebarea acum vine spontan: cum  sa descopăr schemele neadaptive si sa lucrez cu ele? 

1. Încearcă sa vezi ce anume se repeta in viața ta cu rezultat nu tocmai pozitiv. Poate fi:

  •  un comportament (beau fără măsura, fumez, mănânc impulsiv, mă izolez, nu vorbesc, plâng, imi fac rău fizic, etc);
  •  un gând sau mai multe (nimeni nu mă vrea, toată lumea mă abandonează, nu sunt important, e ceva în neregulă cu mine, ceilalți îmi sunt superiori);
  •  o emoție (tristete, mânie, frică);
  •  tipuri de relații (de exemplu relații în care punctual se repetă același problemă);
  •  tipuri de situații.

După ce ai individuat ceea ce se repetă încearca să vezi cum ai ajuns acolo și eventual de la cine ai învățat, de obicei în familie, acel lucru. 

Ce poți să faci azi divers, în loc de a aplica aceeași schemă, apelând la resursele pe care cu siguranță le-ai dobândit in timp, și in funcție de realitatea actuală. Sau ce capacități poți să dezvolți azi.

2. Nu e mereu simplu sa ieși din propriul cerc vicios, dar să ceri ajutorul cuiva e fără doar și poate o strategie. Pot fi prieteni sau persoane apropiate. De multe ori doar vorbind în fața cuiva care ascultă cu adevărat ni se clarifică anumite aspecte. Alteori e nevoie de o persoana neutră, care are și alte instrumente în plus de ajutor: psihologul. E ca si cum, rămânând în metafora inițială, ai angaja un colaborator la ministerul interior al economiei care să te ajute să implementezi anumite reforme.

Niciun comentariuScrie un comentariu

Psihologul este un expert în construcții, urbanistică și agronomie


Obișnuințele, pozitive sau negative, au la nivel de creier o reprezentare în legături între neuroni, ca un fel de cărări mai mult sau mai puțin bătătorite. Schimbarea presupune desființarea acestor cărări, lucrând acel teren, și crearea unor noi drumuri care să poată duce la destinația dorită. Uneori e o muncă ce se poate face de unul singur, în baza instrumentelor si cunoștințelor in domeniu, dar și a tipului de cărare, cu condiția de a putea vedea unde duce drumul si necesitatea schimbării de traseu.carare Continuă lectura →

Niciun comentariuScrie un comentariu

Invățarea, activitatea fizică, activitatea sexuală și dieta ajută la producerea de neuroni


Până în urmă cu câțiva ani, se știa că celulele nervoase nu se puteau  reproduce după naștere. Dar mai multe studii au demonstrat acum că, in hipocampus, creierul uman adult produce circa 700 de neuroni noi pe zi, în condiții normale. Procesul se numește neurogeneză. Continuă lectura →

Niciun comentariuScrie un comentariu