Am hotărât sa împărtășesc din când in când notițe și citate din cărțile pe care le citesc. Astăzi este despre etape de evoluție spirituală, din cartea ” Cele 40 de legi ale iubirii”, de Elif Shafak, o carte pe care încerc sa o gust încetul cu încetul pentru ca este nespus de delicioasa :-):

„Dinaintea noastră se întindeau cele şapte trepte de pe Calea Adevărului şapte maqamat ( stadii de evoluție ) prin care trebuie să treacă fiecare eu ca să atingă Unitatea.

Prima treaptă e Nafs-ul Decăzut, cea mai înapoiată şi mai obişnuită stare de fiinţare, când sufletul este prins în capcana urmăririi ţelurilor lumeşti. Cele mai multe făpturi omeneşti sunt împotmolite acolo, zbătându-se şi suferind în slujba eu-lui lor, dar socotindu-i mereu pe alţii vinovaţi de nefericirea lor necontenită.

Dacă şi când un om îşi dă seama de starea decăzută a eu-lui său, începând să aibă o înrâurire asupra lui, poate să treacă la treapta următoare, care într-un fel este potrivnică celei dinainte. In loc să dea mereu vina pe alţii, omul care a ajuns la această treaptă dă vina pe el însuşi, uneori până într-acolo încât se dispreţuieşte. Aici eul se preface într-un Nafs învinuitor şi-şi începe astfel călătoria spre curăţirea lăuntrică.

Pe ce-a de-a treia treaptă, insul e mai copt la minte şi eul se preface într-un Nafs Inspirat. Numai atingând această treaptă, şi nicicând înainte, poate să cunoască cineva adevăratul înţeles al cuvântului „lepădare” şi să cutreiere prin Valea Cunoaşterii. Oricine a ajuns atât de departe va avea şi va da dovadă de răbdare, stăruinţă, înţelepciune şi smerenie. Lumea i se va părea nouă şi plină de inspiraţie. Cu toate astea, mulţi dintre oamenii care ating cea de-a treia treaptă simt nevoia de-a rămâne aici, pierzându-şi voinţa sau îndrăzneala de-a merge mai departe. Prin urmare, oricât de frumoasă şi de binecuvântată ar fi, această treaptă e o capcană pentru cel ce ţinteşte mai sus.

Aceia care izbutesc să meargă înainte, ajung în Valea înţelepciunii şi reuşesc să cunoască Nafs-ul Senin. Aici eul nu mai e ce era odată, trecând la o treaptă înaltă de ştiinţă. Mărinimia, recunoştinţa şi un simţământ de mulţumire neabătut şi nepăsător la greutăţile vieţii sunt cele mai de seamă însuşiri care însoţesc pe oricine a ajuns aici. Dincolo de aceasta se întinde Valea Unităţii. Cei ce se află aici vor fi mulţumiţi cu orice împrejurare lăsată de la Dumnezeu. Lucrurile lumeşti nu au nici o însemnătate pentru ei, deoarece au atins Nafs-ul Mulţumit.

Pe treapta următoare, Nafs-ul Mulţumitor, devii un far pentru omenire, împărţind vigoare oricui ţi-o cere, învăţându-i pe alţii şi luminându-i ca un adevărat învăţător. Uneori, un astfel de om poate avea puteri vindecătoare. Oriunde merge, va schimba cu totul vieţile altor oameni. în orice face sau năzuieşte să facă, ţelul lui cel mai de seamă e să-l slujească pe Dumnezeu slujindu-i pe alţii.

în cele din urmă, pe cea de-a şaptea treaptă, atingi Nafs-u\ Curăţit şi devii Insan-i Kâmil, o fiinţă desăvârşită. însă nimeni nu ştie prea multe despre această treaptă şi, chiar dacă unii – foarte puţini – au ştiut vreodată, n-au vrut să vorbească despre ea.

Treptele înşiruite de-a lungul căii sunt uşor de înfăţişat, mai greu e de trecut prin ele. La piedicile care se ivesc în cale se adaugă şi faptul că nu există chezăşia unei înaintări necontenite. Drumul de la întâia treaptă la ultima nu e câtuşi de puţin drept. Te pândeşte întotdeauna primejdia de-a te prăbuşi din nou pe treptele dinainte, uneori chiar de pe o treaptă înaltă până la cea dintâi. Date fiind multele capcane cu care e presărat drumul, nu-i de mirare că în fiecare veac doar câţiva oameni izbutesc să ajungă la ultimele trepte.”