Psiholog, psihoterapeut, psihiatru, neurolog


Exista multa confuzie intre psiholog, psihiatru, psihoterapeut si  neurolog. Si pe buna dreptate: nu exista o informare adecvata, de exemplu deja din scoala. Imi aduc aminte ca si eu, ca majoritatea colegilor din primul an de facultate la psihologie, nu stiam clar diferenta.

Doar atunci cand cineva are vreo problema psihologica si vrea sa ceara ajutor, nu stie incotro: lipsa de informetie si prejudecata creeaza cateodata piedici: „nu merg la psiholog din cauza ca vreau sa evit sa iau medicamente”. Persoana, in asa fel, renunta sau amana o posibilitate de a fi sprijinita, din cauza ca nu stie, de exemplu, ca psihologul nu poate prescrie medicamente.

Asadar, incerc sa creionez o descriere ale acestor specializari, pentru a clarifica unele dubii si pentru ca fiecare sa poate alege constient. Aceste informatii sunt valabile in Italia, fiecare stat avand norme diverse.

Psihologul

A studiat Psihologie la o Facultate recunoscuta de MIUR – Ministero dell’Istruzione, dell’Università e della Ricerca (5 ani) , a facut un an de practica, si pentru a putea exercita meseria trebuie sa dea un examen numit  “Esame di Stato”, dupa care e necesar sa se inscrie la “Albo degli psicologi” si sa deschida o “Partita Iva”. Pentru a putea verifica profesionalitatea unui psiholog, se poate cauta numele lui in lista Consiglio Nazionale Ordine Psicologi (la pagina https://areariservata.psy.it/cgi-bin/areariservata/albo_nazionale.cgi) din Italia, sau a celor regionali. Psihologul se poate specializa ulterior in Psihoterapie, facand o scoala de 4 ani.

Psihologii pot avea diverse specializari: in domeniul clinic, in domeniul muncii, in cadrul evolutiv (copii), etc.

Psihologul foloseste teste, tehnici psihologice si coloqviul pentru dificultati de suprafata, de exemplu relationale, sau de depasire a unui conflict interior sau exterior, de crestere a bunastari, poate lucra la identificarea si schimbarea unor comportamente care nu sunt funcionale. Lucreaza mai mult pe prezent si nu pe trecut. In mare, se pleaca de la prezent pentru a imbunatati situatia, sub forma de sustinere psihologica. De obicei durata tratamentului este mai mica decat a unei psihoterapii, tocmai prin prisma obiectivelor care le stabileste un psiholog impreua cu pacientul, ce sunt de mai mica amploare fata de o psihoterapie.

Psihiatrul

Este un medic care a urmat cursurile unei facultăţi de medicină şi apoi s-a specializat în psihiatrie. Ca oricare medic, se ocupa de diagnoza – examinand simptoamele si starea psihioca – si de tratament prin administrarea de medicamente pentru ameliorarea starii pacientului, fiind unica figura care poate face asta. Un psihiatru poate urma si cursurile unei scoli de specializare in psihoterapie, fiind in acel caz atat psihiatru cat si psihoterapeut.

Psihoterapeutul

Este ori un medic, ori un psihiatru ori un un psiholog care a urmat, in plus, o scoala de psihoterapie de 4 ani. Exista diverse scoli de psihoterapie, cu orientari teoretice diverse: analiza tranzactionala, psihanaliza, cognitiv comportamentala, sistemica-relationala, interpersonala, adleriana, gestaltica, etc.. Fiecare din aceste scoli pune accent pe anumite aspecte ale personalitatii, foloseste anumite tehnici si se bazeaza pe o teorie coerenta. In ultima perioada exista scoli care integreaza anumite teorii, in asa fel incat sa poata oferi un suport cat mai complet. Psihoterapeutul poate colabora cu psihiatrul in anumite cazuri in care pacientul are nevoie de o stabilizare prin medicamente. Cele mai frecvente cazuri sunt acelea in care personana nu reuseste sa fie prezent la ceea ce se vorbeste in terapie, ori pentru un masiv dezechilibru emotiv sau al impulsurilor (de exemplu persona este agresiva si nu poate controla asta – fata de el, prin tentative de sinucidere, sau fata de altii), sau in cazurile in care percepe foarte deformat realitatea, experimenteaza halucinatii vizuale sau auditive, are convingeri bizare sau idei delirante, si in alte cazuri. Medicamentele actioneaza asupra simptoamelor, dar nu si asupra cauzelor, de aceea este de dorit ca pacientul sa urmeze oricum o psihoterapie.

Psihoterapeutul, spre diferenta de psiholog, in afara de a avea o formare mai inalta, are si instrumente pentru a merge in profunzimea problemelor, la nivel de structura de personalitate si deci, daca e cazul, se lucreaza la o restructurare a personalitatii. Interventia lui este oricum posibila pentru probleme care pleaca de la disfunctiuni lejere pana la altele mai grave. Lucreaza asadar si cu trecutul, care ajuta pacientul sa inteleaga cum s-au format anumite structuri e personalitate, pentru ca apoi sa fie schimbate, cand e nevoie sau daca se doreste asta. Sau in orice caz, sa devina mai flexibile si nu rigide (prin rigiditate se intelege a da acelasi raspuns – comportamental, emotiv, rational – la situatii diverse, fara sa se vada alte alternative posibile si poate mai functionale). De asemenea, psihoterapeutul are instrumente in plus pentru a trata problemele mai grave, dar asta nu inseamna ca, atunci cand mergi la un psihoterapeut, esti intr-o conditie grava. Exista psihoterapii si de scurta durata, care de obicei se bazeaza pe un obiectiv de ajuns, stabilit impreuna cu pacientul, fara a avea pretentia de a modifica mare parte a personalitatii, dar poate doar un aspect. Asa cum exista psihoterapii de lunga durata, care poate oricum lucra pe obiective, dar poate trateaza mai multe aspecte.

Studiile asupra factorilor care influienteaza eficienta psihoterapiei au relevat pe primul loc, relatia, dincolo de aspectele teoretice sau de tehnicile utilizate. Este asadar important ca relatia psiholog/psihoterapeut si pacient sa fie stimulanta si autentica. Pana la urma, am devenit ceea ce suntem tot in cadrul unor relatii importante, de obicei cu parintii, dar si cu alte figure pentru noi importante. Relatia terapeutica este deci o relatie noua, prin care putem sa avem o experienta diversa fata de cele de pana acum, de crestere si de cunoastere.

Neurologul

Este un medic internist specializat în diagnosticul și tratamentul bolilor care pot afecta creierul, măduva spinării, nervii și mușchii. Este deci vorba despre afectiuni organice ale sistemului nervos.

 

 

Daca ai dubii referitor la argument, nu ezita sa pui intrebari prin comentarii, sau chiar sa ma contactezi prin profilul Facebook „Psiholog Roman la Roma” sau prin pagina „Alina Dohotaru – Pagina di psicologia”.

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s