Poveștile au capacitatea de a ne lărgi conștiința de sine prin prisma identificării cu anumite aspecte prezente, de obicei comune unei anumite culturi și de a oferi soluții pentru probleme des întâlnite. Vă invit să găsiți propria interpretare la povestea de mai jos.

În miezul zilei, un tată merse pe străzile prăfuite din Keshan, împreună cu fiul său și un măgar. Tatăl încălecase pe măgar, iar băiatul îl conducea. „Bietul copil, spuse un trecător. Picioarele lui mici și scurte încearcă să țină pasul cu măgarul. Cum poate omul acela să șadă atât de leneș pe măgar, când vede că băiatul se ostenește?”

Tatălui îi merseră drept la inimă aceste cuvinte, coborî de pe măgar la colțul următor și îl lăsă pe băiat să urce. Dar nu trecu mult, până când un trecător ridică iarăși vocea și spuse: „Ce rușine! Obrăznicătura stă acolo ca un sultan, în timp ce bietul și bătrânul lui tată fuge alături.” Această remarcă îl duru pe băiat fosrte mult și îi ceu tatălui să stea dinapoia lui, pe măgar. „Ai mai văzut vreodată  așa ceva? murmură o femeie în văluri. O asemenea cruzime față de animale. Spatele bietului măgar se lasă și neisprăvitul acela bătrân cu fiul său stau tolăniți ca și cum ar fi un divan – biata creatură!”. Cei țintiți de asprimea ei se uitară unul la celălalt și, fără să spună un cuvânt, coborâră de pe măgar. Dar abia făcuseră câțiva pași, când un străin făcu haz de ei, spunînd: „Mulțumesc cerului că nu sunt așa de prost. De ce vă plimbați măgarul când nu vă e de nici un folos, când nici măcar nu duce pe vreunul din voi?”

Tatăl îndesă o mână de paie în gura măgarului și își lăsă mâna pe umărul fiului său: „Indiferent ce facem, există cineva care nu e de acord. Cred că trebuie să știm noi singuri ce credem că este bine.”

Bibliografie: Peseschikian Nossrat (2005), Povești orientale ca instrumente de psihoterapie, Editura Trei, București, pp. 197-198.